SALATA DE BUTOANE

Her heart will go on!

VIP=persoana careia i se acorda anumite privilegii in functie de statusul ori de importanta sa.

Cea mai fabuloasa voce din lume are un singur nume: CELINE DION. http://www.celinedion.com/

 Desi aceasta formulare are iz de cliseu, Celine este singurul artist din lume despre care pot spune ca ar fi in stare sa cante si la Polul Nord la minus nu stiu cate grade, dar si la Ecuador, sub povara temperaturilor pe care un termometru obisnuit nu le-ar putea afisa.  Nu am sa fac un istoric al evolutiei sale ca artist si nici nu voi comenta viata sa de familie, ci am sa ma concentrez pe ceea ce ii da statutul de vip. Vocea sa da viata muzicii: http://www.youtube.com/watch?v=T5BkHaoR5uo

 Adorata de milioane de fani din toate ungherele Globului, Celine fascineaza prin “forta” cu care canta. Este un artist care desi ar putea canta orice melodie, isi alege pentru publicul sau melodii superbe, pe care le interpreteaza extraordinar de bine.

Cu vocea se canta, nu cu alte parti ale corpului. Talentul muzical nu se etaleaza prin operatii estetice si plastice. Nu prin numarul de parteneri sexuali. Si nici prin scandalurile cu care umplu paginile tabloidele. Poti sa ajungi faimos, in muzica, doar cantand ! De aceea, Celine Dion si-a formulat., imbunatatit si pastrat in timp statutul de vip, in cel mai bun sens al cuvantului. Iata una din cele mai bune prestatii live din toate timpurile: http://www.youtube.com/watch?v=8sn88TUhCy8.

Sigur ca sunt artisti apreciati la nivel international, care poate au fost cotati in presa mult mai bine (Madonna, Mariah Carey, Whitney Houston etc) Insa motivul pentru care o apreciez fara limite pe Celine Dion, este, dincolo de cea mai extraordinara voce, faptul ca si-a reinventat mereu stilul, dar si-a pastrat inaltimea in muzica.

 Orice melodie din repertoriul sau, daca ai lua-o la intamplare, isi pastreaza uniformitatea in ceea ce priveste calitatea vocii http://www.youtube.com/watch?v=mT1msq9KiUs. Iar cand spun uniformitate, ma refer la cel mai inalt nivel vocal, treapta de pe care Celine nu aluneca niciodata in penibil, indiferent de ce ar canta.

Iata si melodia mea favorita: http://www.youtube.com/watch?v=NPiMZH5HlFw. Un mesaj care ii atesta stabilitatea, durabilitatea si maturitatea in muzica.

O gura de coliva inainte de priveghi

Sunt ingrijorata de prapastia in care se clatina sa cada bugetarii romani. Reducerea veniturilor salariale ii ingroapa intr-o spurcaciune de ganduri si urale, la adresa presedintelui: http://www.ziarulceahlaul.ro/tablete02.php

Inadaptat intr-o retea sociala virtuala

Retelele sociale sunt formatiuni de oameni cu identitate….binara http://www.ziarulceahlaul.ro/tablete02.php

Perla Invidiei

Adevarul e ca nu poti compara un oras “perla” ca Piatra Neamt din nici un punct de vedere cu Iasul. De cand am pasit in Iasi, pentru studii, mi-am jurat ca ma intorc acasa negresit, dupa finalizarea lor. Iasul e locul unde ti se zdrelesc tocurile la pantofi, de la prima purtare. Locul unde mergi cu mana fixate pe poseta, ca sa nu ti-o sterpeleasca cersetorii din tramvai, care si-au facut un obicei: cand nu cersesc, fura. Locul unde ai toate sansele sa te trezesti cu un gainat pe haine, daca nu te feresti de multimea de ciori care survoleaza Copoul. Locul unde scarile de bloc miros a urina mai ceva ca wc-urile publice. Locul unde oamenii nu stiu sa spuna lucruri banale, ca “buna ziua!” si “multumesc”. Si ar mai fi o sumedenie de remarci spontane pe care le poate sesiza spontan un nemteam venit sa locuiasca temporar in “capitala universitara…”

Calici si needucati sunt si in Piatra Neamt, nu va imagininati ca e Raiul Moldovei. Dar cei din Iasi sunt vizibil mai grosolani si mai numerosi. Pot afirma, fara jena, ca Iasul e locul unde ignoranta si mizeria fac echipa buna  intr-un program non-stop. Si da, are si Primaria o responsabilitate sesizabila in sensul acesta. Dar tind sa cred ca multi ieseni s-au nascut crapand seminte pe asfalt. E un altfel de cultura aici. Una a cainilor care asteapta sa le creasca colaci in coada…

Nu stiam ca Piatra Neamt e un oras de referinta pentru Iasi . “Am murit de ras” cand am citit articolul. Bine punctat. Il pune pe Nichita in mijlocul unei tinte de “Darts”, pentru ca cititorii sa-l poata chiti cu sageti verbale.

Iata si sursa mea de inspiratie:  “Un oras de trei ori mai mic decit Iasul poate da oricind lectii sefilor din Primarie. Edilii din Piatra Neamt au reusit sa acceseze de trei ori mai multe fonduri europene decit Iasul pe Programul Operational Regional”, scrie Felix Guzga in editia de astazi (5 mai) a Ziarului de Iasi. http://www.ziaruldeiasi.ro/local/piatra-neamt-iasi-15-1~ni6bl0

Marele masacru al pisicii - Robert Darnton

        Timp de sute de ani pisica neagră a fost privită ca o creatură misterioasă, asociată cu maleficul, diavolii şi vrăjitoarele. Există extrem de multe superstiţii asociate cu pisicile, unele dintre ele păstrându-se şi astăzi.

     Darnton face o distincţie în debutul cărţii despre istoria mentalităţilor. Toate studiile cuprinse în „Marele masacru al pisicii sunt astfel de reconstrucţii ale unor mentalităţi dispărute aproape complet astăzi, din care nu au mai rămas decât urme vagi, bizare, neinteligibile pentru individul modern. Dintre „ciudăţeniile” explorate subtil de către Darnton, cea care dă titlul volumului este, de departe, cea mai interesantă. Ea se constituie într-un episod de violenţă pe cât de straniu pentru inceputul secolului XXI, pe atât de grotesc.Lucrarea de faţă explorează percepţii nefamiliare realităţii de astăzi.

     Naratorul faptelor, Nicolas Contat, un tipograf parizian din secolul al XVIII-lea, a lăsat un jurnal al anilor săi de ucenicie. Relatarea menţionată se referă la un eveniment din viaţa de calfă a lui Contat, care s-a petrecut în 1840 (conform spuselor povestitorului, preluate de Darnton întocmai). Relatarea constă înr-un episod despre un infricoşător masacru de pisici, desfăşurat la un moment dat în atelierul de tipărit al lui Jacques Vincent din rue Saint-Sverin, unde naratorul din text (identificat drept Jerome) lucra ca ucenic. Situatia lui socială şi economică, în această postură, nu era una tocmai strălucită. Ca şi celelalte calfe, el muncea din greu, fiind la dispoziţia unui stăpân „despotic „ (faimos pentru insensibilitate şi autoritarism

 Jerome si prietenul său Léveillé dorm într-o odaie mizerabilă si friguroasă, mănâncă resturi şi se trezesc foarte devreme dimineaţa, pentru a pregăti atelierul de lucru. În plus, de la un timp, ei nu mai beneficiază nici de puţina odihnă acordată, întrucât diverse pisici vagaboande miaună infernal pe acoperiş, în dreptul camerei lor, făcându-le somnul şi mai greu. Dupa afirmatia naratorului, ele deveniseră o obsesie a lumii burgheze din acel timp. Proprietarii de manufacturi (bogaţii) aveau nenumărate feline, pe care le îngrijeau mai bine decât pe angajaţi.

Contat spune că unul avea douăzeci si cinci de pisici cărora le ordonase portrete scumpe la pictori celebri, hrănindu-le totodată cu găini fripte. Chiar sotia stăpânului deţinea o mâţă favorită, de culoare gri  -la grise- ce se bucura de o viaţă incomparabil mai bună decât cea a lui Jerome si Léveillé. Prin urmare, cei doi pun la cale o răzbunare. Léveillé – care se pricepea să imite– se urca în fiecare noapte pe acoperiş, deasupra odăii stăpânilor şi mieuna, pentru a-i aduce pe aceştia la disperare. Dupa câteva nopţi, stăpânul le ordonă celor doi sa extermine toate pisicile vagaboande din jurul atelierului. Totuşi, li se spune precis să evite orice molestare aplicată favoritei stăpânei- la grise. Ucenicii şi meşterii tipografi duc la îndeplinire misiunea, începând lungul sir de „execuţii”, în mijlocul atelierului, chiar cu la grise, căreia îi zdrobesc spinarea cu un drug de fier. Urmează alte  nenumărate pisici ucise aproape ritualic, intr-un ceremonial sinistru, care include prezenţa „judecatorului“ (el dă „verdictul capital”), a „preotului“ (ce asculta ultima „confesiune“ a bietului condamnat), a „călăului“ şi a publicului entuziast (ce se distrează copios in faţa dezgustătorului spectacol). Amuzamentul si agitaţia creată sunt atât de mari, încât nici stăpânul, intrat pe neaşteptate şi oripilat de masacru, nu indrăzneşte să intervină autoritar (ca in trecut), deşi stăpâna – care a observat dispariţia frumoasei la grise – face presiuni disperate asupra lui.

     În interiorul unui episod de o cruzime fără de margini, măcar o explicaţie culturală minimă este obligatorie: „Pisica“ reprezintă pentru comunitatea oprimată a meşterilor tipografi din Parisul Vechiului Regim, un răspuns la adresa unei clase îmbogăţite neloial. „Tribunalul“ simbolic, format de ucenici, ajunge astfel să funcţioneze ca o variantă de justiţie – incriminatoare la adresa burghezilor.Uciderea pisicilor (si, mai ales, a celei numite la grise) devine o acţiune împotriva proprietarilor . Darnton observă că, în mentalitatea vremii, pisica era asociată necondiţionat diabolicului (lucru ilustrat de arta si folclorul timpului); eliminarea ei fiind mai curând un exorcism.

         Maltratarea pisicilor apare cu precădere in sugestiile culturale ale epocii, căpătând valoarea unei purificări. Tot la fel, felina era purtătoarea mesajului sexual, distrugerea sa implicând un act (mascat) de reprimare erotică. Lucrătorii, prin intermediul masacrului, agresează sexual pe stăpâna autoritară ori, în mod simbolic, sugerează cel puţin faptul că stăpânul este un soţ lamentabil (in scena umilirii lui, Léveillé îl caricaturizează zgomotos).

     Pentru a înţelege gluma făcută de calfe, trebuie amintit rolul pisicii în acea epocă. În ziua de „Lăsata secului”, sau „Mardi Gras” era executat un manechin făcut din paie. Pisicile aveau un rol important în acest sens. În Burgundia, mulţimea tortura pisici, batjocorind astfel forţele malefice, diavoliceşti. Oamenii treceau pisicile din mână şi le smulgeau părul. Acest gest grotesc era denumit de aceştia „faire le chat”.În Germania aceste ritualuri se numeau „Katzenmusik” termen derivat de la miorlăiturile bietelor pisici torturate(în aceste sunete ei identificau farmece, orgii, încornorări, masacru).Parizienii incinerau saci întregi cu pisici, în timp ce oamenii din Saint Chamond preferau să fugărească pe străzi o pisică în flăcări. În Lorena se dansa în jurul unui rug împodobit, de care era legată o pisică. Deşi această practică varia din loc în loc, elementele principale erau asemănătoare: pisici şi o atmosferă de vânătoare de vrăjitoare.

     Torturarea animalelor era genul de divertisment practicat la începutul Europei moderne.Locuitorii Franţei la începutul modernităţii confereau acestui animal diferite utilizări simbolice, care pot fi particularizate în funcţie de regiune. Pisicile evocau meşteşugul vrăjitoriei.

    În Franţa ,pisicile albe erau considerate deopotrivă la fel de malefice ca şi cele negre. Exista însă un remediu clasic pentru a fi protejat împotriva farmecelor pisicilor vrăjitoare, acesta constând în mutilarea inamicului. În credinţa lor, pisicile posedau puteri oculte independent de aceste asocieri diavoliceşti. Dacă omorai pisica stăpânului, gestul reprezenta o ofensă,ca şi când aducea ghinion casei. De asemenea, o pisică pe patul unui muribund reprezenta pe diavolul însuşi, aşteptând să îi ia sufletul în iad . Pentru a proteja o casă nouă, francezii zideau pisici în pereţii construcţiei, după cum demonstrează scheletele de pisici exhumate din zidurile clădirilor medievale. Există şi proverbe franţuzeşti care identificau pisicile cu femeile: „De îngrijeşti bine o pisică vei avea o nevastă frumoasă”, „Cum îţi iubeşti pisica, aşa îţi iubeşti şi nevasta”.

     În Anglia, se crede că pisicile negre aduc noroc, în timp ce pisicile albe aduc ghinion. Tot în Anglia, dacă o pisică îţi taie calea, înseamnă că nu ai supărat vrăjitoarea din ea şi a trecut pe lângă tine fără să îţi facă vreun rău. Sau dacă trece din stânga aduce ghinion, dar dacă trece din dreapta aduce noroc.

     În Japonia se crede că dacă pisica are o pată neagră pe ea, în acea pisică s-a ascuns spiritul unui strămoş. În multe ţări se crede că pisicile pot prezice vremea, iar în Indonezia, se zice că dacă uzi o pisică cu apă, acest lucru va aduce ploaia. În China, cu cât este mai bătrână pisica, cu atât aduce mai mult noroc. După credinţele budiste, pisicile colorate atrag aurul, iar cele albe, argintul. În Scoţia, o pisică neagră care atinge pragul casei este semn de prosperitate.

     Cu sute de ani în urmă, în Italia, se credea că dacă o pisică atinge un om bolnav, acesta va muri curând. Acum se crede că pisica se aşează pe locul care prezintă o afecţiune. Se mai spune că dacă vezi o pisică strănutând, vei avea noroc. În Olanda pisicile erau date afară din cameră dacă se discutau probleme de familie, pentru că olandezii credeau că acestea vor răspândi bârfe.

De-ale junglei…

Tramvaiul 7, aproape gol. Discutie galagioasa la telefon:

Alo, ia zi! (tacere) Cum, mi-au bagat fata in sac si au varat-o in portbagaj? (injuraturi cu bulina rosie)

Concluzia 1: Nimeni nu mai e stapan pe propriul trup si ganduri (exprimate sau nu). Legea din instanta de judecata e o serie de proceduri istovitoare pentru cei care se grabesc sa aplice singuri legea pumnului.

Concluzia 2: Oricat de usoare sunt moravurile unei femei, nu-i treaba barbatului sa i le cizeleze.

Concluzia 3: Posesorul telefonului care se incrancenase in discutie era rrom. Fara a discrimina, spun ca multi rromi se adapteaza greu la cerintele legislative (si nu numai) ale majoritatii. Cultura si viziunile rromilor, ingramadite intr-o  tara a romanilor sunt intr-un travaliu care naste conflicte dintotdeauna.

Concluzia 5: Am coborat la urmatoarea statie.

Iadul a lasat la Pitesti o poarta intredeschisa

Atat “Experimentul Pitesti” cat si experimental televizat, “Jocul mortii” au in comun o caracteristica evidentă: plăcerea pentru tortură. “Experimentul Pitesti” (numit si “genocidul sufletelor”) a fost o incercare autentica de istovire a umanitatii prin torturarea fizica, emotionala, psihologica a studentilor condamnati politic (intre 1000 si 5000) in inchisoarea de la Pitesti, incepand cu 1949. Pentru a se lepada de convingerile politice, religioase (si nu numai) li se extirpa orice insusire care le dadea conditia de fiinta umana.

Suferinte apocaliptice pentru “gura-casca”

“Jocul Mortii” ca experiment televizat, si-a atins scopul demonstrativ: cota maxima de audienta este crima in direct. Desi a fost criticat drept un experiment inoportun, cred ca am putea concluziona si din alte unghiuri. De pilda, una din ideile care mi-au venit in minte a fost ca, in definitiv, acest experiment scoate la iveala, instinctele violente (primare) ale individului uman, pofta de batjocura, de schingiuire. Un astfel de experiment poate demonstra ca in omenire (in cazul de fata, spectatori) dainuie o pofta ucigatoare de spectacol crud, crunt, inuman.

Un astfel de experiment poate revela ca placerea pentru tortura celuilalt isi arde mocnit samanta in sufletul omului si deci, un “fenomen” ca “Experimentul Pitesti” ar putea sa se mai intample cumva, candva, pe undeva, la umbra necunoscutului.

Daca am pune la socoteala cruzimea faptelor de la Pitesti, am putea asocia acest “experiment” autentic cu atrocitatile din puscariile din Siberia, sau chiar cu lagarele de concentrare naziste, care aveau ca scop tot crearea “omului nou”.

Si acolo s-a incercat dezumanizarea fiintei umane prin torturarea, gazarea, uciderea, ingroparea si profanarea celor capturati in lagare. Inca de la sosirea in acel loc terifiant, oamenii erau stampilati, ca si cand importanta lor ca indivizi umani consta intr-o insiruire de cifre. De asemenea, o tactica de dezumanizare folosita de nazisti, ce se regaseste si in evenimentele de la Pitesti, este obligarea prizonierilor de a se torura intre ei.

Totusi, daca  lagarele naziste au avut ca scop principal exterminarea in masa a minoritatilor, pentru crearea asa-zisului “om nou” (rasa pura), la Pitesti (la scara mai mica) s-a incercat crearea unui om nou dezumanizat, fara credinte si ideologii separate de cele cu aderenta la comunism.

Si da, un experiment televizat ca mimarea “Jocul mortii” explica mult…

Iata cateva din marturiile supravietuitorilor, care se gasesc in intregime pe site-ul: http://www.experimentulpitesti.org/ Nici un comentariu personal nu are o relevana mai mare decat spusele celor care au gasit o deschizatura a Iadului, tocmai pe pamant.

Aristide Ionescu: În noaptea de Crăciun a dat ordin Ţurcanu să asistăm la naşterea lui Isus. şi atunci i s-a pus unui bandit - că aşa eram numiţi cei care eram torturaţi - o pătură în spate. S-a aşezat pe tinetă şi ii zice: “Măi, când iţi faci treaba să ne spui, să salţi mâna!” şi ăla pe urmă a săltat mâna. “şi acum închinaţi-vă că s-a născut Isus”. şi după ce ăla zicea că „gata, L-a născut”, să ne închinăm şi să spunem că am văzut naşterea. Scene, acestea religioase, care iţi este şi greu să le poţi descrie, parcă în momentul ăsta când descriu, consider că fac o profanare.

Dacă vrea să-mi dea excremente să beau, nu vreau să iau… Păi în cazul în care nu luai îţi spunea: “Dacă nu iei acuma cu lingura, îţi băgăm noi şi-n gură şi-n nări! şi erai convins că o face şi atunci luai mai bine tu singur.

Strivirea degetelor, asta era o tehnică foarte rudimentară dar cu un efect groaznic de dureros. De exemplu: să presupunem că aicea sunt cele două beţe şi iau degetul acesta şi strâng de beţe cu atâta putere până când aud trosnind osul.

Erai obligat să te dezbraci în pielea goală, apoi să mergi în genunchi şi în mâini, în cerc. şi când li se dădea ordin: “Acum, pupatul!”, te opreai şi te pupai unul pe altul în “spate”; …scenă la care am fost supus. …Te ştergeai cu mâneca după aceea; cu mâneca de la tunică.

Nu cred că nici în iad sunt torturile la care am asistat şi care s-au produs aici pe pământ. Cred că şi Satana ar mai avea ceva de învăţat de la cei care au aplicat acest sistem.

Emil Sebeşan: Dacă ne bătea un prieten eram mai fericiţi. De ce? Fiindcă aveam această convingere că ăsta nu dă cu ură. şi parcă simţeam acest lucru în momentul contactului cu băta sau cu cureaua sau cu orice. Parcă simţeam că-n ultimul moment era o reţinere.

A fost o scenă groaznică, după mine cel puţin. Am avut un student la Teologie pe care l-au pus să slujească de Paşti. Unde? Pe chiblă. Cred ca ştiţi ce-i aia chiblă, era un butoi în care ne făceam necesităţile ziua, nu ne ducea la WC, ci stăteam la chibla aia. şi l-au pus pe chiblă şi i-au făcut din săpun în loc de cruce, o sulă ca să spun aşa, şi ne puneau pe toţi pe rând să mergem să sărutăm sula respectivă. şi ăsta facea slujba: “Binecuvântat fii…”… Tot felul de chestii de-astea, dar toate în batjocură.

Marcel Petrişor : Uite o tortură fizică: să îţi faci nevoile în gamelă şi să ţi se toarne mâncarea în gamela pe care.. din care-ai scos rahatul pişându-te în ea şi spalându-se aşa. şi după aia să te pună să-ţi toarne mâncarea în gamela asta şi tu, legat la spate şi în patru labe, să mănânci ca porcul din ea.

Pentru  alte detalii despre aceste orori puteti accesa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Pite%C5%9Fti

Vagabondul milionar

SlumDog Millionaire

Prezentarea  succinta a filmului: http://www.youtube.com/watch?v=AIzbwV7on6Q

Date “tehnice” gasiti pe urmatorul link: http://www.imdb.com/title/tt1010048/

“Vagabondul milionar”  este unul din filmele pe care pun pret. Un film care dezinhiba conflicte de ordin religios, dezgropand societatea de umanitate. Saracia scoate la iveala cele mai sumbre incercari de inavutire: cersit fortat, complot, si, mai presus de sinucidere, ura de frate. Este unul din productiile cinematografice care jongleaza cu iubirea neconditionata, pe care o ofera drpet rasplata protagonistului pentru forta de a pasi dincolo de iad.

 Reuseste sa-ti transforme duminica intr-un moment de curiozitate, de neliniste si reculegere totodata.. Cum atentioneaza si titlul, acest film descatuseaza o serie de sentimente contradictorii in privirea celui ce sta comod in fotoliul de acasa.

A castigat opt premii Oscar, plus alte 100 de premii si alte 50 de nominalizari.

 Nu este vorba despre orice sarman ajuns milionar prin cine stie ce inteligenta remarcabila, caci amprenta cu care da viata ecranului este strans legata de idea de destin, de soarta, de rasplata dupa lungi suferinte.

 Personajul principal, Jamal, participa la un concurs asemanator cu “Vrei sa fii miliardar”, fara a detine cunostinte  de cultura generala, fara sa fi fost scolit vreodata. Aminitirile si trairile unei copilarii zbuziumate tin loc unui suport cultural si il impulsioneaza sa castige premiul maxim. Raspunsurile sale corecte au drept corespondent scene din viata sa de hoinar.

Nu este vorba numai despre o dragoste infantila dramatica si despre bani. Scenele violente cedeaza lacrimi. Tensiunea incordeaza sprancenele. Revolta inclesteaza maxilarul. Acestea sint principalele sentimente cu care poti savura acest film.

Linia melodica acestui film a fost “imprumutata” de formatia Pussycat Dolls, sub forma a ceea ce se numeste Jai ho: http://www.youtube.com/watch?v=lpGPBpt4DPQ

Nu-mi inghiti ecranul!!!

Deschizi pagina cotidianului, pe care-l “absorbi” in fiecare dimineata si hop! ditamai reclama iti umple eranul. Agasant, nu gluma! Nu stiu daca m-am uitat vreodata la o reclama-“virus” de genul acesta. Nu am retinut niciuna, cu atat mai mult nu am cumparat produsul afisat. De dat clic pe ele, NICIODATA! Iar asta imi amintesc cu precizie. Sint anti-reclama!

Termometrul credibilitatii media a ramas fara mercur

Pe o scala de la credibil la “incredibil” as plasa canalele de comunicare in urmatoarea ordine: ziare, televiziune,radio, internet. La fiecare argument, in mintea mea se naste cate un contra-argument pentru ceea ce am scris mai jos, dar am incercat sa-mi despleticesc gandurile si sa le scriu pe cele care au rasarit primele:

Am pus presa scrisa la inceput, pentru ca sint traditionalista. Sau nu!  Hartia este un “mediu” pe care stirea apare mai bine documentata decat pe bloguri (si alte site-uri) si mai elaborata decat pe paginile de internet ale acelorasi ziare. Este vorba de continut. Pentru ca numai el face diferenta.

  Televiziunea aduce un plus de multimedia (fata de ziare) si acest lucru da credibilitate. Bine, dar multimedia este si pe internet, dar l-am pus la urma. As putea sa o clasez pe aceasi treapta cu internetul. Singura diferenta dintre tv si net e ca primul mediu e “manevrat” de persoane pe care le vezi, le auzi. Practic, continutul este asumat. 

Radioul este cumva prins intre televiziune si internet, pentru ca buletinele de stiri (de cateva minute) nu reusesc sa te tina la curent cu actualitatile (fiind foarte succinte). Le lipseste informatia specializata, nisata. La aceasta se adauga si faptul ca preiau informatii de pe agentiile de presa si ziare. Si daca o stire dintr-un ziar nu e sigura, cum poate fi credibila preluarea in varianta radio?

Internetul e la capatul de jos al listei. Si asta pentru ca desi este mediul care mentine in viata cele mai “sanatoase” surse de informatii - agentiile de presa - este cel mai “de necrezut” canal de comunicare. Paradoxal. Este ultimul din punctul de vedere al credibilitatii, pentru ca deocamdata, este greu de “controlat”. Este mediul cel mai nou. Inca in stadiul de “test”. Nu poti niciodata sti daca site-ul lui Ixescu e scris chiar de el, sau daca imaginea cu Popescu intr-o postura jenanta nu e cumva “tunata” intr-un program de specialitate. De asemenea, cele mai suculente surse de informatie,  blogurile, sint surse subiective de informare. Eu le apreciez drept surse de divertisment, nu de informatii.